Veste trista: A murit papa Benedict al XVI-lea

Papa emerit Benedict al XVI-lea a încetat din viață sâmbătă, la vârsta de 95 de ani, a anunțat Vaticanul, conform Reuters.

Teologul german, a cărui demisie, în 2013, a luat lumea prin surprindere, a decedat în cursul dimineții, iar trupul său neînsuflețit va fi depus luni în Bazilica Sfântul Petru, pentru ca oamenii să îi poată aduce un ultim omagiu.

19:22
Regele Charles al III-lea, capul Bisericii anglicane, a salutat sâmbătă „eforturile constante” ale Papei emerit Benedict al XVI-lea în favoarea păcii şi a apropierii între catolici şi protestanţi, adăugând că a primit vestea morţii sale cu o „profundă tristeţe”.

18:56
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, Daniel, a transmis Papei Francisc un mesaj de condoleanţe după moartea Papei emerit Benedict al XVI-lea, pe care îl caracterizează drept „o venerabilă şi bine-cunoscută personalitate contemporană”.

„Împărtășim durerea Sanctității Voastre provocată de această pierdere și adresăm condoleanțe întregii Biserici Romano-Catolice”, a transmis Patriarhul Daniel.

14:22
Funeraliile Papei emerit Benedict al XVI-lea vor avea loc în Piaţa Sfântul Petru joi, 5 ianuarie, şi vor fi prezidate de Papa Francisc, a anunțat purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Matteo Bruni, citat de Reuters. Ceremonia va începe la ora 09:30.

13:15
Cancelarul german Olaf Scholz a fost primul care a recţionat la vestea morţii compatriotului său și a scris pe Twitter că fostul papă „a fost pentru mulţi, nu numai în această ţară, un lider bisericesc special”, o „figură formatoare”, un „gigant al credinţei şi al raţiunii”.

Tot pe Twitter, preşedintele francez Emmanuel Macron a salutat activitatea liderului catolic pentru a crea o „lume mai fraternă”. A făcut acest lucru cu „suflet şi inteligenţă”, adaugă Macron, conform News.ro.

Premierul britanic Rishi Sunak se declară întristat de moartea lui Benedict al XVI-lea, pe care îl descrie ca fiind un „mare teolog”, spunând că vizita lui Benedict în Marea Britanie în 2010 a reprezentat „un moment istoric atât pentru catolicii, cât şi pentru necatolicii din întreaga ţară”.

12:30
Vaticanul a anunțat că trupul neînsuflețit va fi depus începând de luni în Bazilica Sfântul Petru.

Fostul Papă a murit sâmbătă la Mănăstirea Mater Ecclesiae din Vatican, a anunțat un purtător de cuvânt al Sfântului Scaun.

„Cu tristețe vă informez că Papa emerit Benedict al XVI-lea a încetat din viață astăzi, la ora 9:34, în Mănăstirea Mater Ecclesiae din Vatican.
Informații suplimentare vor fi furnizate în cel mai scurt timp posibil”, a mai spus purtătorul de cuvânt.
Miercuri, Papa Francisc a anunţat că predecesorul său este „grav bolnav” şi că se roagă pentru cel care a renunţat în 2013 la pontificat din motive de sănătate, luând întreaga lume prin surprindere.

Papa Francisc l-a vizitat miercuri pe Benedict al XVI-lea, care se deplasa în scaun cu rotile, dar continua să primească vizitatori.

Fotografiile de la ultima vizită primită au fost realizate pe 1 decembrie şi înfăţişează un bărbat fragil şi vizibil slăbit. În ultima înregistrare video difuzată de Vatican în august, Benedict al XVI-lea apare slăbit, poartă aparat auditiv, nu mai poate vorbi, dar privirea îi este în continuare vie.

CITEȘTE ȘI...