Știri Social

Stenogramă Gheorghe Dincă – coleg de celulă, care era poliţist sub acoperire

Stenogramă Gheorghe Dincă – Coleg De Celulă, Care Era Poliţist Sub Acoperire

Rechizitoriu Gheorghe Dincă. Pe 17 aprilie 2019, la trei zile după ce a răpit-o pe Luiza Melencu, Gheorghe Dincă a decis

să o ucidă. Asta era, în mintea lui, singura cale de a scăpa de răul pe care îl făcuse.

În celulă, un poliţist sub acoperire a purtat o discuţie tulburătoare cu „monstrul din Caracal”. Totul a fost înregistrat.

Aflat în arest, Gheorghe Dincă a avut o discuţie halucinantă cu colegul de celulă care, de fapt, era poliţist sub acoperire. În rechizitoriu, apare şi stenograma. Pare-se că decizia lui Dincă de a-i lua viaţa Luizei Melencu a fost luată fără o strategie prealabilă.

„Monstrul din Caracal” dorea să o ţină sechestrată pe Luiza cât mai mult timp în casa groazei. Îşi transformare locuinţa într-o „închisoare” cu trei luni înainte.

Doar că, constatând că în zilele de 16 şi 17 aprilie comportamentul Luizei se modificare, Gheorghe Dincă a trecut la planul B: omorul. Şi-a pierdut controlul şi cu o violenţă extremă, în timp ce fata era legată de pat, i-a aplicat mai multe lovituri puternice, apare în rechizitoriu.

Pe 9 noiembrie, în jurul orei 20:40, Gheorghe Dincă i-a povestit colegului de celulă, care era un poliţist sub acoperire, cum s-a întâmplat totul, conform Observator.

Inculpatul a fost înregistrat, în acest timp, spunând că nu intenţiona să o ucidă. Mai mult, Luiza Melencu credea că va di trimisă peste hotare pentru a se prostitua.

Stenogramă Gheorghe Dincă – poliţist sub acoperire
Coleg celulă: Și-acum când te va întreba: Băi Gheorghe, cum ai făcut prima da? Ia arată-mi mie cum ai făcut prima dată …

DINCĂ Gheorghe: Da, da, păi arăt …

Coleg celulă: … momentul în care a plecat … dintre noi … Luiza!

DINCĂ Gheorghe: Da.

Coleg celulă: Cum ai făcut?

DINCĂ Gheorghe: Păi cum am scris în declarație, aia am fost. Ultima declarație.

Coleg celulă: … și va trebui să, probabil … ăăă … și în cazul ăsta, … asta …

DINCĂ Gheorghe: am făcut și reconstituirea …

Coleg celulă: Ai făcut-o doar o parte , nu?

DINCĂ Gheorghe: Păi toată, toată …

Coleg celulă: Și-acum probabil mâine te duce la … (neinteligibil) Anchetatorii bre, te întreabă: „Zi-ne și nouă cum ai făcut ?”

DINCĂ Gheorghe: Mda …

Coleg celulă: … cum, care o fost momentele alea, minutele alea în care și-o luat rămas bun Luiza de pe Pământ?! Cum ai procedat?

DINCĂ Gheorghe: E , minutu’! …

Coleg celulă: Minutele …

DINCĂ Gheorghe: Să-mi bag p…a în ele de minute …

Coleg celulă: S-a zis ceva în ultimul minut?

DINCĂ Gheorghe: Da, mă …

Coleg celulă: Ea. Ți-a zis ceva? În ultimul minut? În ultima secundă?

DINCĂ Gheorghe: E, o p..ă! Ultima secundă!

Coleg celulă: Ți-a zis ceva? Nu o zis.

DINCĂ Gheorghe: PĂI M-A LUAT CU … A FOST CU DRĂCUIELI … CĂ D-AIA AM DEVENIT ȘI AM … AI ÎNȚELES?

Coleg celulă: Dar nu ți-o zis ”te rog, zi-i lu mama că o iubesc”?