Vara trecută, împreună cu soțul am hotărât să mergem la vilă și chiar la ieșirea din oraș, pe marginea șoselei, am văzut un câine legat de un parapet. Soțul meu chiar a frânat să vadă ce face acest câine singur. Apoi ne-am gândit că poate stăpânul câinelui este prin apropiere și a lăsat animalul legat ca să nu se piardă. Ne-am continuat drumul.
O jumătate de zi ne-am văzut de treburile noastre, dar sufletul meu îmi era neliniștit. Soțul meu la fel era îngrijorat. „Voi merge și voi verifica dacă s-a întors stăpânul și a luat câinele. Nu mi-l pot scoate din minte pe bietul cățel legat de parapet. Merg să verific. Astfel îmi voi continua liniștit treburile.” Și a plecat.
A revenit o oră mai târziu, nu singur, ci cu acel câine! Soțul mi-a zis că așa și stătea, nemișcat, speriat și legat. Mașinile treceau pe lângă el și nimeni nu s-a îndurat să-l ia. I-au aruncat o bucată de pâine doar, i-au pus turnat apă să bea, dar nimeni nu l-a luat. Era foarte speriat. „Mi-a luat jumătate de oră ca să-l conving să meargă cu mine” – mi-a zis soțul.
Nu știam ce să facem cu el. Am decis că o să-l lăsăm să stea cu noi. Nu știam cum să-l numim și până la urmă i-am zis Lost. Așa îl vom numi. Soțul meu chiar iubește cântecul lui Peter Nalitch “Lost and Forgotten”.
Am încercat să-l hrănim pe Lost, dar, din păcate, el nu voia, doar se uita în jur cu durere. Și apoi a fugit! Am mers și l-am căutat, dar fără nici un rezultat.
Eram foarte triști. Voiam să ne întoarcem acasă, dar Lost nu era de găsit. Cu durere în suflet am mers la locul unde l-am văzut prima data.
El stătea acolo! Nemișcat! A revenit pentru a-și aștepta stăpânul. Nu înțelegea bietul de el că a fost abandonat, că nimeni nu-l va lua de acolo.
Soțul a ieșit din mașină, s-a așezat lângă el și a început să-i spună ceva câinelui. Timp de 10 minute a încercat să-l convingă, apoi Lost s-a ridicat și s-a îndreptat spre mașină. Așa în casa noastră a apărut un nou membru.
L-am dus la veterinar. Acesta a spus că are 3 ani și, evident, nu a trăit în stradă. Nu condamnăm stăpânii anteriori, se pare că au avut propriul motiv să abandoneze animalul său de companie. Desigur, ar fi putut proceda altfel, nu să-l lase abandonat, legat de un parapet în mijlocul șoselei.
Pe de altă parte, dacă nu ar fi procedat astfel, nu l-am fi întâlnit pe Lost! Soțul glumește spunând, că abia acum a înțeles de ce îi plăcea foarte mult acel cântec − simțea că își va găsi câinele pierdut.
Într-o zi, s-a întâmplat ceva interesant și curios. Soțul, fiul și Lost au ieșit la plimbare în parc. Și brusc pe stradă, câinele, a văzut pe cineva! Lost s-a așezat și s-a uitat lung la cineva din mulțime. Trebuia să îi vedeți ochii!
Acea persoană a recunoscut câinele! Era foarte speriat. A început să alerge în direcția opusă.
Lost l-a lăsat să plece. L-a petrecut doar cu privirea.
Aceasta este povestea câinelui nostru abandonat. Este cel mai bun câine din lumea întreagă!
