Imaginile şocante au fost publicate pe contul de Facebook al unui tânăr care ar fi originar din Aiud, dar locuieşte în Madrid. Filmarea a avut mii de distribuiri până să fie ştearsă din spaţiul virtual. În clip se vede cum o bătrână în pielea goală stă în şezut, în noroi, în curtea casei şi pentru că nu reuşeşte să se ridice este bătută cu palmele peste faţă şi cu picioarele în cap de o femeie, care pare să-i fie îngrijitoare.
UPDATE Cazul şocant s-a petrecut în comuna Creţeni, din judeţul Vâlcea, în jurul Paştelui din 2020, la mijlocul lunii aprilie. În imagini apar mamă şi fiică, ambele cunoscute cu probleme psihice. În urma acestui episod, s-a deschis un dosar penal pentru violenţă în familie, iar pe numele fiicei a fost eliberat şi un ordin prin care i se interzice să se mai apropie de mama sa.
– Ştirea iniţială –
Clipul care a fost şters între timp de pe profilul de Facebook Rareş Dominik era însoţit următorul mesaj: „Daţi mai departe să ajungă nenorocita asta pe mâna Poliţiei. Am găsit-o pe un grup. Nu ştiu cine este persoana”.
Peste 3.000 de oameni au răspuns îndemnului şi au dat distribuit filmarea. Clipul a fost făcut de o persoană necunoscută deocamdată, care pare să fi filmat scena oribilă prin crăpătura gardului ce înconjoară „gospodăria groazei”.
VIDEO
Filmarea a avut mii de distribuiri până să fie ştearsă din spaţiul virtual, relatează Adevărul.
În imagini, apare o bătrână dezbrăcată, care stă în șezut în mijlocul unei curți pline de noroi. O altă femeie se apropie de ea și o lovește cu picioarele în zona capului, de mai multe ori, după care bătrâna se prăbușește în mizerie.
Filmarea pare să fi fost făcută din exteriorul gospodăriei, prin gard. La un moment dat, telefonul martorului sună, ceea ce îi atrage atenția agresoarei.
Videoclipul a ajuns și la oamenii legii, care încearcă acum să identifice locuința groazei și, mai ales, să o găsească pe femeia care a supus-o pe bătrână unei umilințe revoltătoare.