Nucleul intern al Pământului începe să-şi încetinească rotaţia şi ar putea modifica durata zilelor

Centrul planetei noastre, nucleul intern al Pământului, se învârte neobişnuit de încet în ultimii 14 ani. Dacă această tendinţă misterioasă continuă să se manifeste, ea ar putea duce la creşterea duratei zilelor terestre, deşi efectele ar fi imperceptibile pentru oameni, potrivit unui studiu recent, informează livescience.com.

Nucleul intern al Pământului este o sferă aproximativ de dimensiunea Lunii, compusă din fier şi nichel solid, care se află la peste 4.800 de kilometri sub picioarele noastre. El este înconjurat de un nucleu extern – un strat extrem de fierbinte de metale topite, similare cu cele din nucleul intern -, acoperit la rândul său de un strat de roci topite, cunoscut sub numele de manta, deasupra căruia se află scoarţa terestră. Deşi întreaga planetă se învârte în jurul propriei axe, nucleul intern al Terrei poate să se învârtă cu o viteză uşor diferită faţă de manta şi de scoarţă datorită vâscozităţii nucleului extern, scrie Agerpres.

De când oamenii de ştiinţă au început să cartografieze straturile interne ale Pământului prin înregistrări detaliate ale activităţii seismice în urmă cu aproximativ 40 de ani, nucleul intern s-a învârtit uşor mai rapid decât mantaua şi scoarţa terestră. Dar, în noul studiu, publicat pe 12 iunie în revista Nature, cercetătorii au descoperit că, începând din 2010, rotaţia nucleului intern a început să încetinească şi că acesta se învârte de acum puţin mai lent decât celelalte straturi ale Pământului.

Harta meteorologică a Europei este ”ruptă” în două, bizarul fenomen „blocajul Omega” face prăpăd: Ar putea ajunge și în România

„Când am văzut pentru prima dată seismogramele care sugerau această schimbare, am fost uluit”, a declarat John Vidale, seismolog la Universitatea Southern California, Dornsife. „Dar când am găsit alte două duzini de observaţii care semnalau acelaşi tipar, rezultatul a fost inevitabil”, a adăugat el.

Dacă rotaţia nucleului intern continuă să încetinească, atracţia gravitaţională a acestuia ar putea, în cele din urmă, să determine straturile exterioare ale planetei noastre să se rotească ceva mai încet, modificând durata zilelor noastre, au scris cercetătorii.

Cu toate acestea, orice schimbare potenţială ar fi de ordinul miimilor de secundă, ceea ce înseamnă că modificarea duratei zilei „ar fi greu de remarcat”, a precizat John Vidale. Ca urmare, probabil că oamenii nu vor trebui să îşi actualizeze ceasurile şi calendarele pentru a se ajusta la astfel de diferenţe, mai ales dacă va fi vorba despre o schimbare temporară.

Nu este pentru prima dată când cercetătorii au sugerat că rotaţia nucleului intern al Pământului încetineşte. Acest fenomen, cunoscut sub numele de „backtracking”, a fost dezbătut de aproximativ un deceniu, dar a fost foarte greu de demonstrat.

În noul studiu, cercetătorii au analizat date obţinute de la peste 100 de seisme repetitive – evenimente seismice produse repetat în acelaşi loc – de-a lungul unei margini a plăcilor tectonice în Insulele Sandwich de Sud din sudul Oceanului Atlantic, între 1991 şi 2023.

Fiecare seism le-a permis cercetătorilor să cartografieze poziţia relativă a nucleului în raport cu mantaua terestră, iar prin compararea acelor măsurători, echipa ştiinţifică a putut să „vadă” felul în care rotaţia nucleului intern s-a modificat de-a lungul timpului.

Noul studiu reprezintă „cea mai convingătoare” dovadă de până acum că fenomenul „backtracking” se întâmplă cu adevărat, a spus John Vidale.

Deocamdată nu este cunoscut motivul pentru care rotaţia nucleului intern a încetinit, dar acest lucru este cauzat probabil fie de „îngroşarea fierului lichid din nucleul exterior care îl înconjoară”, fie de „atracţiile gravitaţionale din regiunile dense ale mantalei telurice suprapuse„, au precizat autorii studiului.

De asemenea, nu este cunoscută nici frecvenţa cu care se produce fenomenul „backtracking”. Este posibil ca rotaţia nucleului intern să treacă în mod constant printr-o accelerare şi o încetinire, însă astfel de schimbări se produc probabil de-a lungul mai multor decenii. Din acest motiv, seturi mai lungi de date sunt necesare pentru a deduce tendinţele pe termen lung.

Nucleul intern rămâne cel mai misterios dintre straturile ascunse ale Pământului. Dar, în anii recenţi, noi tehnologii le-au permis oamenilor de ştiinţă să afle mai multe detalii despre nucleul intern, inclusiv faptul că el este uşor asimetric, că este mai moale decât se aşteptau cercetătorii, că se poate învârti în afara axei Pământului şi că are un nucleu interior separat.

Autorii studiului vor continua să analizeze datele seismice pentru a afla mai multe informaţii despre „inima” planetei noastre şi despre felul în care aceasta se modifică de-a lungul timpului.

„Dansul nucleului interior ar putea fi chiar şi mai vioi decât ştim noi în prezent”, a adăugat John Vidale.

Fenomenul bizar care dă lumea peste cap. A început inversarea polilor magnetici ai Pământului

Întreaga omenire va fi dată peste cap! Celebrul fizician american Ofer Cohen, de la Universitatea Massachusetts din Statele Unite, a dezvăluit, în urmă cu câteva zile, că în prezent, se produce un fenomen neobișnuit care va schimba soarta omenirii.

Este vorba despre deplasarea polilor magnetici ai Pământului, cu sute de kilometri față de acum două sute de ani.

Potrivit specialistului, această accelerare ar putea indica începutul unei inversări a câmpului magnetic al planetei noastre.

Cu toate acestea, oamenii de știință nu pot să spună când se va produce acest fenomen.

Vreme de secole, oamenii de știință au studiat și urmărit mișcarea polilor magnetici care indică o schimbare în geometria globală a câmpului magnetic al Pământului.

Acest fenomen, spun specialiștii, poate indica chiar începutul unei inversări de câmp, mai excat o „întorsătură” între polii magnetici nord și sud.

Fizicianul american atrage atenția că o inversare a polilor magnetici ar putea avea un impact major asupra climei Pământului, dar și a tehnologiei noastre moderne.

Însă, aceste inversări nu au loc instantaneu și pot să apară pe parcursul a mii de ani. Ultima dată când polii magnetici ai Pământului s-au inversat a fost în urmă cu 780.000 de ani.

Planeta nu are întotdeauna doar un pol magnetic nord și unul sud. Există dovezi care sugerează că timp de sute sau chiar mii de ani în istoria Pământului, planeta a avut până la opt poli la un moment dat. Câmpul magnetic al Pământului este extrem de important deoarece ne protejează de radiațiile dăunătoare din spațiu.

NASA studiază zona din Atlanticul de Sud denumită Anomalia Atlanticului de Sud (SAA), deoarece oferă indicii cu privire la ceea ce se întâmplă cu câmpul magnetic al Pământului în adâncul straturilor interioare ale Pământului. Această zonă se extinde la nord-vest și slăbește și mai mult.

Oamenii de știință lucrează la actualizarea Modelului Magnetic Mondial. Acessta este sistemul matematic care pune bazele navigației și localizării nordului magnetic, de la telefoane mobile la nave, la companii aeriene comerciale.

Câmpul magnetic al Pământulului este generat de convecția fierului topit din miezul Pământului, la aproximativ 2.900 de kilometri sub picioarele noastre. Acest lichid supraîncălzit generează curenți electrici, care la rândul lor produc câmpuri electromagnetice.

În timpul inversării polilor magnetici, polii de nord și de sud (a nu se confunda cu polii geografici) își schimbă locurile. În timp ce asta ar putea însemna o mare problemă, totuși inversările polilor magnetici sunt comune în istoria geologică a Pământului, conform NASA.

Înregistrările paleomagnetice ne spun că polii magnetici ai planetei noastre s-au inversat de 183 de ori în ultimii 83 de milioane de ani și de cel puțin câteva sute de ori în ultimii 160 de milioane de ani.

Efectul direct al inversării câmpurilor magnetice ale Pământului asupra omenirii ar putea fi ușor, dar nu și pentru tehnologie. Noi în prezent folosim sateliți pentru navigații, comunicații, monitorizarea mediului, prognoză meteo, televiziune etc.

Fără protecția unui câmp magnetic, acești sateliți ar putea fi serios perturbați de vântul solar sau de razele cosmice, care se ciocnesc de circuitele electronice ale acestora.

CITEȘTE ȘI...