Președintele României intervine în criza facturilor la energie electrică. Românii sunt speriați la propriu de consecințele creșterii prețului energiei electrice.
În acest condiții, șeful statului s-a întâlnit cu directorul companiei Enel, Francesco Starace pe care l-a invitat la Palatul Cotroceni. La discuții a fost prezentă o delegație a companiei, în frunte cu CEO-ul.
Ce a discutat președintele Iohannis cu CEO-ul Enel
Șeful statului s-a întâlnit marți, 14 septembrie cu CEO-ul companiei Enel, pe care l-a invitat la Palatul Cotroceni. Iohannis i-a cerut lui Francesco Starace să colaboreze cu autoritățile statului în vederea protejării consumatorilor vulnerabili, precum și a companiilor afectate de creșterea majoră a prețurilor la energie electrică. Iată ce a transmis Administrația Prezidențială după întâlnirea dintre Klaus Iohannis și delegația de la Enel:
(…) este necesar un efort comun al companiilor din sectorul energetic și al autorităților statului, în vederea identificării celor mai potrivite măsuri și instrumente destinate protejării consumatorilor vulnerabili, dar și firmelor din sectorul productiv, a transmis Administrația Prezidențială.
În cadrul întâlnirii, reprezentanții Enel i-au prezentat lui Klaus Iohannis activitatea companiei, dar și planurile de investiții, asigurându-l pe șeful statului că Enel își dorește să fie, în continuare, un partener pe termen lung al statului român.
Compania a anunțat că are în vedere investiții care să contribuie la consolidarea securității energetice a României, în plan național și regional.
Ce prevede legea consumatorului vulnerabil
Legea consumatorului vulnerabil a fost adoptată și va intra în vigoare de la 1 noiembrie 2021. Este un proiect prin care guvernanții se angajează că vor sprijini românii să plătească facturile crescute la energie.
De asemenea, legea prevede măsuri de protecţie socială non-financiare care constau în facilităţi de acces şi conectare la sursele de energie disponibile necesare pentru asigurarea nevoilor energetice minimale.
Important de menționat este că, potrivit legii, prin consumatorul vulnerabil se înţelege orice consumator casnic, care, din motive de boală, vârstă, sărăcie sau alţi factori, ar trebui să beneficieze de servicii adiţionale.
Această lege va avea două componente, după cum urmează: o componentă de subvenție la factură și un supliment. Cea dintâi va fi acordată în funcție de consumul de energie al consumatorului vulnerabil și de prețul de referință pentru tipurile de energie existente. Pe de altă parte, suplimentul va fi acordat pe toată perioada în care consumatorul respectiv accesează surse de energie.