Ioana Tufaru a recunoscut că încă primește mesaje de „dincolo”, de la Anda Călugăreanu, mama ei care a murit în urmă cu 30 de ani. Ioana, fiica acesteia și a regretatului actor Dan Tufaru, a dezvăluit că își visează frecvent mama. Ioana Tufaru mai spune că ceea ce i-a mai rămas de la mama ei sunt amintirile, iar pe acestea nu i le poate lua nimeni.
Ioana Tufaru este fiica regretatei actrițe și interprete folk Anda Călugăreanu, născută din relația cu actorul Dan Tufaru. Celebra ei mamă a pierdut lupta cu viața pe 15 august 1992, după o luptă cumplită cu o boală incurabilă. Din acel moment, pentru Ioana Tufaru a început un adevărat calvar, mai ales din cauza tatălui ei care nu o dorea. Cu toate că au trecut 30 de ani de la moartea Andei Călugăreanu, Ioana recunoaște că nu va reuși să o uite niciodată și încă o mai visează.
Nu este niciun secret faptul că fiica artistei se descurcă destul de greu cu banii, însă, din puținul pe care îl are, nu uită și să se îngrijească de sufletul mamei ei. De asemenea, se pare că nici Anda Călugăreanu nu a uitat-o pe fiica ei, ba chiar se pare că îi transmite mesaje de dincolo de moarte. Din spusele Ioanei, actrița îi apare în vise și îi transmite ce să dea de pomană pentru ea.
„O visez destul de des. Dar ultima dată mi-a cerut un covrig. Am cumpărat un covrig și l-am dat de pomană.(…) Ce pun de fiecare dată (n.r. – ce pune în pachetele de pomană), după buget (de criză), o chiflă, un pateu de ficat, o brânzică, un fruct și o doză de suc!”, a declarat Ioana Tufaru pentru Fanatik.ro.
Ioana Tufaru a posta un mesaj emoționat pe rețelele de socializare, în ziua în care mama sa trebuia să împlinească 74 de ani.
Tare aș fi vrut să fii azi cu noi, să-ți cunoști nepotul, să ne fii alături în momentele grele
(așa cum sunt convinsă că ai fi făcut-o)…
Astăzi ai fi împlinit 74, dar la nici 45, destinul a hotărât altceva pentru tine (din păcate)…
Chiar dacă fizic nu ești lângă noi, îți simțim mereu vie prezența, te rugăm să ne veghezi în
continuare, de acolo, din acea lume mai bună, așa
cum ai făcut-o și până acum!!!… MAMA… TE IUBESC și NU TE VOI UITA NICIODATĂ!
Somn lin, draga mea… Mi-e dor de tine…PREA DOR!!!!”, a scris Ioana Tufaru pe contul de Facebook.