Liderul filialei ALDE Dâmbovița, Ionel Petre, a anunțat, luni, intrarea în vigoare a „legii împotriva lenei”
inițiată de parlamentari ai formațiunii și care prevede că refuzul unui loc de muncă atrage încetarea dreptului la ajutorul social, transmite Mediafax.
„De astăzi, a intrat în vigoare Legea împotriva lenei. La propunerea Alianței Liberal Democrate, Legea nr. 192/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 416/2001
privind venitul minim garantat a fost adoptată și a intrat în vigoare astăzi 22 octombrie 2018.
Conform datelor statistice oferite de Ministerul Muncii și Justiției Sociale, în România sunt circa 25.000 de persoane care
beneficiază de ajutor social de peste 10 ani, fapt care arată că intenția majorității
asistaților social de a-și găsi un loc de muncă stabil este aproape de zero”, a transmis Ionel Petre, într-un comunicat de presă.
Potrivit liderului ALDE Dâmbovița, asistența socială nu înseamnă „
să iei bani din buzunarul celor care trag pe brânci pentru a-și asigura traiul zilnic și a da celor comozi”.
Camera Deputaților a modificat, pe 20 mai, în calitate de for decizional, legea privind venitul minim garantat.
„Refuzul unui loc de muncă oferit sau refuzul de a participa la serviciile pentru stimularea ocupării forţei de muncă şi de formare profesională oferite de agenţiile teritoriale
pentru ocuparea forţei de muncă atrage încetarea dreptului la ajutorul social”, potrivit proiectului.
De asemenea, noua lege prevede că „refuzul repetat de două ori al persoanelor apte de muncă în familiile beneficiare de ajutor social
de a efectua activităţile sezoniere, conduce la încetarea dreptului”.
Citeste in continuare si despre…
Florin Busuioc a fost operat la Craiova de un rezident care va fi şomer de la 1 ianuarie
Florin Busuioc a fost operat la Craiova de un rezident care va fi şomer de la 1 ianuarie. Actorul a făcut infarct după piesa în care jucase la Filarmonica Oltenia şi a fost resuscitat de un echipaj SMURD, apoi i s-a montat un stent la inimă.
Busu a fost dus apoi la Spitalul din Craiova, care are o clinică ultramodernă de cardiologie intervenţională şi chirurgie cardiovasculară. Şeful acesteia nu a răspuns marţi seara la telefon, apoi l-a închis, astfel că managerul spitalului şi-a asumat atunci intrarea în operaţie a unui tânăr medic rezident.
La Craiova există Clinica de Cardiologie Intervenţională şi Chirurgie Cardiovasculară (în curtea Spitalului Judeţean din Craiova). A fost inaugurată în aprilie, este dotată la standarde europene, dar nu are medici şi funcţionează ocazional. Mai mult, şeful clinicii, dr. Octavian Istrătoaie, a fost de negăsit aseară, nu a răspuns la telefon, iar într-un final chiar şi-a închis aparatul. Conform protocolului, doar cu acordul său medicii puteau să intre în sala de operaţie din clinică, scrie Adevărul.
Acesta a făcut rezidenţiatul la Bucureşti şi a mers la Craiova, unde nu a fost angajat, contractul lui temporar urmând să se încheie la 1 ianuarie 2019, dată de la care va fi şomer. Alături de un alt coleg tânăr, a fost chemat să îl salveze pe Florin Busuioc
Medicii Eugen Ţieranu şi Paul Traşcă au intrat imediat în sala de operaţie. Alături de ei a fost şi dr. Emilia Goanţă, medic electrofiziolog. Operaţia a durat 10 minute şi a decurs foarte bine. Cel care a implantat stentul a fost cel mai tânăr dintre medici, Eugen Ţieranu, în vârstă de 30 de ani. Acesta nu este angajat al spitalului, dar a venit imediat de acasă şi a acceptat să intre în sală alături de colegul său, Paul Traşcă.
Tânărul Ţieranu este rezident în ultimul an, în Bucureşti, iar de la 1 ianuarie 2019 va avea oficial statutul de şomer. Deşi Spitalul Judeţean din Craiova putea să-l angajeze până acum la Clinica de cardiologie, solicitarea i-a fost refuzată, întrucât scoaterea posturilor la concurs este tergiversată de luni întregi.