O veste tragică a lovit medicina românească. Unul dintre cei mai buni medici chirurgi a murit.
Doctorul Ion Cucu şi-a pierdut viaţa într-un accident.
Vestea tragică a fost dată pe Facebook de unitatea medicală în care acesta lucra.
Medicul Ion Cucu era unul dintre cei mai respectaţi doctori, iar cei care au ajuns pe mâinile lui au avut mereu doar cuvinte de laudă.
Mesajul transmis de foştii colegi ai medicului Ion Cucu este extrem de emoţionant.
“O veste prea dureroasă şi o pierdere imensă pentru întreaga echipă.
Anunţăm cu inimile îndurerate că, în urma unui accident, a plecat dintre noi unul dintre cei mai talentaţi şi devotaţi lucrători ai sistemului medical – chirurgul Ion Cucu.
Ai plecat dintre noi prea devreme coleg drag, lăsându-ne un gol imens. Adresăm sincere condoleanţe familiei, rudelor, prietenilor, colegilor şi tuturor celor care l-au cunoscut şi preţuit.
Dumnezeu să-l odihnească în pace”, este mesajul transmis de colegii medicului Ion Cucu, după ce acesta a încetat din viaţă. sursa:spynews
Citeste si despre
Andra este în culmea fericirii. Ce veste a dat artista: ,,Am motive să zâmbesc în fiecare zi”
Andra este una dintre cele mai iubite artiste de la noi. În afara faptului că are o voce de aur, artista se bucură şi de o familie frumoasă.
Vedeta tv nu ezită niciodată sa afirme oriunde merge că are o familie frumoasă şi se simte fericită alături de copiii şi de soţul ei.
Astăzi, artista îşi sărbătoreşte ziua de naştere şi a postat pe contul său de socializare
o fotografie în care a ţinut să împărtăşească cu fanii săi cât este de fericită şi împlinită:
,,De ziua mea, am tot ce imi doresc. Sunt liniștită, sănătoasă, am motive să zâmbesc în fiecare zi. Fac ce îmi place
si am cei mai frumosi fani alaturi de mine!Vă doresc și vouă să vă simțiți la fel de împliniți! ♥️
” . Cântăreaţa apare în fotografie alături de cei doi copii: David şi Eva, dar şi de soţul acesteia.
Toţi sunt cu zâmbetul pe buze şi se pregătesc de petrecere. Postarea a primit zeci de aprecieri şi de urări de bine pentru artistă.
Andra se numără printre cele mai bune voci din ţară. Artista este cunoscută pentru hit-urile de excepţie,
dar şi pentru căsnicia alături de cunoscutul prezentator Cătălin Măruţă. sursa:spynews