Din pacate, o stire trista! A ajuns sicriul deja! Fiica Adrianei Iliescu, pregatita pentru inmormantarea mamei sale
Ajunsa la varsta de 79 de ani, Adriana Iliescu constientizeaza ca sfarsitul ii este din ce in ce mai aproape. Tocmai de aceea, ea s-a pregatit asa cum trebuie, dorind ca fiica ei sa nu treaca prin momente si mai dificile.
In 2005, pe cand avea 67 de ani, Adriana Iliescu a ramas insarcinata prin inseminare artificiala, iar mai apoi a adus pe lume o fetita perfect sanatoasa, Eliza. Sarcina profesoarei a starnit o adevarata revolta in randul oamenilor de rand, carora li s-a parut ca este ingrozitor ca un copil sa fie crescut de o femeie care i-ar putea fi strabunica.
Au trecut zece ani de atunci, iar Adriana Iliescu si-a crescut singura fetita, care astazi este o domnisoara eleganta, cu note extrem de mari la invatatura. Insa, pentru ca se apropie cu pasi repezi de varsta de 80 de ani, dar si pentru ca este constienta ca nu va trai o vesnicie, Adriana Iliescu vrea ca totul sa fie in ordine atunci cand ea nu va mai fi, cu atat mai mult cu cat nu vrea ca fiica ei sa treaca prin momente dificile.
Are totul pregatit pentru marele final!
Astfel, cea mai batrana mama din Romania si-a cumparat de cativa ani buni un loc de veci, dar si toate cele necesare pentru inmormantare, printre care si un sicriu.
De altflel, fostul profesor universitar a marturisit ca a pregatit-o deja pe Eliza pentru momentul in care ea nu va mai fi, explicandu-i cu exactitate micutei ce are de facut: “Mi-am cumparat deja sicriul. Este un subiect intim, nu vreau sa discut cu nimeni despre asta. Chiar daca am facut acest lucru, nu este nimic anormal”, a declarat Adriana Iliescu, pentru CANCAN. Saptamana trecuta, cea mai batrana mama din Romania a declarat ca fiica ei se poate ingriji singura si ca stie deja sa calce, sa isi faca de mancare, ori sa faca ordine in casa.
Adriana Iliescu este o femeie pentru care varsta este doar un numar, nu un lucru de speriat. Nici ridurile de pe fata, nici trupul impovorat de ani sau prejudecatile oamenilor n-au impiedicat-o sa-si implineasca cel mai mare vis, acela de a fi mama.
A intrat in Cartea Recordurile ca fiind cea mai in varsta femeie care a dat nastere unui copil, la cei 66 de ani si 8 luni. Lumea s-a grabit s-o judece si nimeni nu i-a dat vreo sansa ca va fi in stare sa-si ingrijeasca si sa-si educe copilul, dar iata ca micuta Eliza a crescut.
Este acum in clasa a treia si o face pe mama ei sa fie mandra de ea in fiecare zi. Intr-o cutie speciala, Adriana pastreaza fiecare diploma si medalie pe care Eliza o obtine la olimpiade si concursuri, dar si cateva poze dragi care ii umplu ochii de lumina. Cititi in revista Qbebe povestea Adrianei Iliescu, cea mai batrana mama din Romania si, pentru o perioada, cea mai batrana mama din lume.
Adriana Iliescu este o femeie pe care varsta nu o sperie. Cei 74 de ani sunt doar un numar care nu o impiedica sa zambeasca, sa-si ia copilul de la scoala sau sa poarte cu placere un ruj pe buze. Micuta Eliza a implinit anul acesta, pe 16 ianuarie, 8 ani. Este eleva in clasa a III-a, are performate scolare deosebite si pana la aceasta varsta a fost in vacante atat la mare, cat si la munte. Adriana ii este deopotriva mama si cea mai buna prietena.
In 1991 s-a dus pana in Italia la un prim consult, impulsionata de faptul ca o italianca de 60 de ani reusit sa faca un copil. “Am vazut adresa lor in ziar. Multa lumea spunea ca este o farsa de presa, dar eu am zis ca n-are cum. Am pus mana pe telefon si am vorbit cu ei la Roma, apoi am primit invitatie sa ma duc la consult. A fost ceva extraordinar, pana atunci nu mai fusesem in strainatate”, povesteste Adriana cu drag. Chiar daca in Italia a facut doar set de analize, fara ca expeditia sa se concluzioneze cu un tratament, ea nu s-a dat batuta. A vazut la televizor o alta stire, legata de primul copil nascut in Romania care a fost conceput prin fecundatie in vitro.
Doi ani mai tarziu, dupa ce a trecut prin momente de spaima si speranta, Adriana a inceput primul tratament de fertilizare, sub indrumarea prof. dr. Ioan Munteanu, directorul Maternitatii din Timisoara. “Procedura nu este grea, dar a durat foarte mult sa-si dea seama ca la varsta mea mi se potriveste procedura unei femei de 35 de ani care nu poate ramane gravida. Nu a fost nimic special. Problema a fost frica doctorilor, dat fiind varsta mea”, explica pe scurt Adriana.
O alta problema legata de conceperea unui copil la o varsta inaintata pune si placenta, despre care se spune ca nu poate hrani copilul, fiind imbatranita. “Dar cand m-au taiat doctorii la cezariana, placenta mea era ca a unei femei de 35 ani. Deci medicamentele au prins!”, spune ea mandra.
Daca nici acum nu ar fi reusit, Adriana tot nu s-ar fi dat batuta. “Nu renuntam la ideea de a avea copilul meu!”. Visul de a fi mama ar fi putut fi implinit pana la urma si printr-o adoptie, lucru pe care il mai incercase intre timp. Gasise o fetita la unul dintre caminele Bucurestiului, dar actele nu au fost finalizate pentru ca mama naturala a venit in fata instantei si a declarat ca nu vrea s-o dea spre adoptie. Nu a contat faptul ca a abandonat-o intr-un camin sau ca s-a prezentat duhnind a alcool, dupa cum povesteste Adriana.
A intrat la menopauza la varsta de 45 de ani. “Organismul meu a avut alt ceasornic!”, a oftat ea. Dupa ani la rand de incercari esuate, doctorul Ioan Munteanu s-a declarat invins de varsta femeii. Insa ea tot nu a renuntat. L-a gasit pe prof. dr. Bogdan Marinescu, directorul Maternitatii “Panait Sarbu” din Giulesti, care “a fost curajos si a avut mana buna!”. Recunoaste mai apoi ca dincolo de priceperea doctorului, a intervenit vointa divina: “Asa a vrut Dumnezeu!”, spune scurt.
Din cele trei embrioane care prinsesera viata in organismul femeii, unul s-a pierdut in primul trimestru, iar altul a murit in cea de-a saptea luna de sarcina. Acesta a fost motivul pentru care Adriana a facut o operatie de urgenta de cezariana, pentru a scoate fetusul mort de langa cel viu.
Un lucru deosebit care a facut-o sa se simta minunat in maternitate a fost felul in care a fost tratata bebelusa ei, chiar daca avea doar cateva zile de viata. “Cat era ea de mica, asistentele i se adreseau numai cu “domnisoara dvs.”, nu-i spuneau aia mica. A fost inconjurata de un fel de respect”, afirma ea cu mandrie.
Este o zi friguroasa de primavara, parca toti oamenii se grabesc undeva, roiesc pe strazi, cu geci groase si fulare la gat. In curtea scolii nr. 164 din Capitala, din cartierul Drumul Taberei, este liniste deplina, insa in clase copiii vioi nu tin cont de frigul de afara. Eliza intra in graba la ora de informatica, impreuna cu o colega. Se asaza rapid la un calculator si rade cu pofta impreuna cu ceilalti copii. Ii cere voie doamnei profesoare sa puna un CD educativ si, in cele 10 minute de pauza, face calcule matematice deghizate intr-un joc de “Nu te supara frate!”. Ba chiar ii da o mana de ajutor si colegei de langa ea, in special cand sunt exercitii mai grele.
Copiii rad si se aud susoteli in clasa, dar imediat doamna profesoara le gaseste un leac. Ii face curiosi desenand pe tabla un ceas mare. Oare ce lucru nou vor invata azi la lectie? Cei 20 de copii asculta cuminti instructiunile si apoi trec la treaba. Au de facut un ceas dinamic si colorat in programul PowerPoint, pe care apoi sa-l arate parintilor.
“Este un copil normal. Este foarte ambitioasa si perseverenta, spre deosebire de ceilalti copii care ar prefera sa se joace in loc sa scrie”, spune Mariana Sirbu, profesoara de informatica a Elizei. Apoi povesteste despre concursul de creatie literara la care a participat fetita Adrianei. “Este foarte talentata la romana. A scris povesti pe calculator si a luat premiul I. Este un copil care creste frumos”, a adaugat ea. Intrebata daca micuta Eliza este tratata diferit din cauza faptului ca mama ei a intrat in Cartea Recordurilor, Mariana Sarbu a declarat: “Copiii nu au mofturi de oameni mari, ei accepta un copil nou in functie de afinitati personale, nu tin cont de aspectele acestea”. Asadar Eliza s-a integrat in colectiv pe baza eforturilor proprii, fara s-o afecteze in vreun fel celebritatea pe care nu a cerut-o.
Ora de informatica este aproape de sfarsit. Copiii au terminat de realizat ceasurile colorate si acum fac intreceri sa vada al cui este mai rapid. Se aude clopotelul care anunta pauza. Imbracata cu o haina groasa si o caciula alba de blana, Adriana bate la usa si usor intra in clasa. Imediat Eliza o striga ca sa-i arate ceasul ei. Copiii isi iau grabiti ghiozdanele si se inghesuie la iesire. Pe hol Adriana ii da instructiuni micutei care se pregateste sa ia masa impreuna cu ceilalti elevi de la afterschool.
Daca alti copii la 8 ani sunt abia in clasa a II-a sau chiar boboci, Eliza a reusit performanta de a fi inscrisa la scoala cu cateva luni bune inainte de a implini 6 ani. Doamna director prof. Pop Elena Violeta de la Scoala nr. 164 din Capitala, a primit o cerere neobisnuita de la Adriana Iliescu care isi dorea cu ardoare ca fiica ei sa inceapa clasa I mai devreme. I-a explicat doamnei director ca micuta ei este dezvoltata si pregatita pentru scoala, insa inscrierea Elizei nu depindea de conducere. “Legea spune ca trebuie sa ai 6 ani impliniti inainte de sfarsitul anului, respectiv 31 decembrie, or ziua Elizei era in 16 ianuarie, deci trecea in anul urmator. De aceea Adriana Iliescu a facut o solicitare la Minister. Eu am incercat s-o conving ca este prea mic copilul, dar doamna Iliescu era perseverenta, a pus-o chiar sa zica poezii. Ne-am imprietenit inainte sa vina la scoala, dar eu nu puteam sa depasesc conditiile impuse de lege. Insa cererea a fost aprobata, iar Eliza s-a inscris la scoala cu un an mai devreme”, declara doamna director prof. Pop Elena Violeta.
Putina lume stie care este povestea Adrianei Iliescu. Dincolo de stirile de la televizor sau articolele din ziare, Adriana Iliescu este o femeie simpla si modesta. Ca oricare mama, vorbeste cu placere despre copilul ei si i se umplu ochii de lumina cand arata diplomele si medaliile pe care Eliza le-a obtinut pana acum. Profesoara universitara de literatura moderna, Adriana este mandra de performantele fiicei sale si se declara fericita sa exploreze un taram necunoscut al exercitiilor matematice pentru olimpiadele scolare.
Chiar daca are 74 de ani, sufletul ii este tanar si are mai multa energie ca alte mame de doua ori mai tinere. Intrebarea de pe buzele tuturor este de ce nu a facut un copil cand era mai tanara? Raspunsul nu este simplu, dar arata parcursul vietii unei femei care si-a dorit cariera in ciuda faptului ca trendul secolului trecut era ca femeia sa fie casnica si gospodina.
Adriana si-a inceput viata de familie la 20 de ani cand s-a casatorit. Destul de rapid a ramas si gravida, insa, din motive medicale, a trebuit sa intrerupa sarcina. “Vreti sa scoateti un copil cocosat, stramb? Ce vreti sa faceti?!”, i-au spus doctorii. “In plus, din cauza TBC-ului, m-as fi decalcifiat foarte tare. Si tatal meu a avut TBC, era o boala rusinoasa pe vremuri, aproape nevindecabila. Am avut norocul ca am prins penicilina si ne-am salvat. TBC-ul a facut multe victime: Balcescu, Filimon, familii intregi de scriitori, muzicieni”, explica ea detaliat.
La scurt timp dupa acest episod, a urmat divortul, “dar nu din cauza asta, ci am avut cu totul alte probleme”, adauga Adriana si apoi ramane pe ganduri.
“Acum pot sa spun de ce, din cauza dosarului. Am avut dosar de cadre prost si mi s-a cerut sa-mi dau demisia de la o revista la care lucram. Atunci sotul meu s-a speriat foarte tare, pentru ca acest lucru se putea rasfrange si asupra lui, nici el neavand un dosar foarte bun. Tatal lui care era avocat ne-a spus direct: Divort imediat! Si apoi mai vedem!. Dar ce sa mai vedem? A ramas ca eu nu m-am mai casatorit. Asa a fost sa fie”, concluzioneaza ea sec.
Este un final trist, dar asta nu inseamna ca Adriana nu a avut o viata fericita. Ba dimpotriva, licarirea din ochi ii apare in momentul in care incepe sa povesteasca despre iubirea ei de-o viata: literatura. “Am avut o preocupare care mi-a tinut moralul foarte bine, am scris foarte mult, am tiparit foarte mult, si nu numai istorie literara. Ca meserie, am fost critic si istoric literar, dar am scris si proza, tin foarte mult la proza mea. De curand scriu si poezie”, spune ea entuziasmata.
Viata personala si intemeierea unei familii au trecut pe planul doi. Cariera a fost un vis mai limpede si mai frumos pe care Adriana l-a urmat fara frica. “Poate ca este prea mult spus, dar eu consider ca a fost o jertfa pentru creatie. Tema jertfei nu este o gluma. Te apuci sa creezi si viata personala dintr-o data nu mai are importanta. Nu m-a mai interesat. Eram atat de prinsa!”. Mai tarziu, si-a dorit o casatorie, dar vremurile erau potrivnice unei femei interesate de o cariera. “Nu as putea spune ca nu a fost niciun proiect, dar nu s-a realizat. Pe de alta parte, niciodata nu mi-am pierdut credinta ca imi voi reface familia. Eu consider ca am fost femeie casatorita si port si acum verigheta mea de femeie casatorita”, declara ea cu mandrie.
Eliza a avut un rol important in aceasta viziune. Intr-o zi a intrebat-o pe mama ei de ce nu-si poarta verigheta, daca ea a fost casatorita. “Am inceput s-o port iar de cand avea ea patru ani. Sunt femei care chiar daca divorteaza, apreciaza ca ele au avut o legatura trainica si ca verigheta este dreptul lor”, conchide Adriana.
Intrebata daca peste ani a mai tinut legatura cu fostul sot, ea raspunde vag: “Relativ… Insa, dincolo de orice, el face parte dintr-o generatie de barbati care presupun ca nu mai exista acum, cu aceasta mentalitate, de a nu suporta ca femeia sa aiba o meserie de varf, adica sa se afirme prin meserie – uite cum esti dumneata, ziarista. Acum nu mai pare ciudat, in generatia asta de barbati nu cred ca exista vreunul care sa zica: Sotia mea sa fie ceva de sa n-o stie nimeni, dar sa aduca salariu acasa!”, spune ea trist.
Intr-un final, Adriana a realizat ca n-ar fi avut cum sa ramana impreuna cu sotul ei, chiar daca nu ar fi fost la mijloc dosarul de cadre. “El facea tot ce putea ca sa amorteasca germenele meu creativ”. Apoi incepe sa spuna cum se derulau duminicile pe timpuri, in familia lor. Daca Adrianei placea sa se duca la Biblioteca Academiei, sa citeasca teancuri de carti si sa faca fise de lectura, sotul ei alegea mai degraba sala de ping pong unde se juca impreuna cu prietenii. “Era exact o nepotrivire de caracter, fara ironie si fara ghilimele. Dincolo de asta, in generatia mea cam asa erau barbatii, iar cei care nu erau asa, erau deja casatoriti”, adauga ea.
Adriana si-a gasit sufletul pereche in focul creatiei. “Nu mi-am dorit cu orice pret sa ma casatoresc. N-as fi renuntat la preocuparile mele. A fost o vocatie creatoare, nu ambitie. A fost o pasiune. Asta imi umplea timpul si ma facea sa fiu fericita. Iar acea preocupare care te face fericita, aceea este vocatia ta”, spune ea clar.
Adriana nu a putut renunta la cariera universitara nici macar atunci cand a devenit mama la 66 de ani. A avut mai intai o bona, apoi si-a dus fetita la cresa pentru a putea sa-si tina orele de la Universitatea Hyperion din Bucuresti. Abia dupa ce a terminat Eliza clasa I, a hotarat sa amane pentru un timp cursurile de la facultate. Insa in tot acest timp, nu a abandonat cartile, ba dimpotriva, s-a dedicat pregatirii lectiilor pentru scoala. Si-a rezervat totusi postul de titular pentru cursul de an terminal, “Literatura romana moderna”, in speranta unei reveniri.
“Nu pot sa practic dintr-un motiv care pare pueril, dar nu este! Distanta prea mare intre casa si facultate mi-ar manca foarte mult timp si foarte multa energie. Daca as putea sa predau o lectie aici sau vizavi, nu ar fi nicio problema. Pare pueril, pare caraghios, dar chiar si pentru un curs pe saptamana trebuie sa te pregatesti temeinic ca sa vorbesti cu miez. Cartile trebuie sa le arati, pe tabla trebuie sa scrii nume de scriitori straini, romani. Iar la nivelul la care inteleg eu sa predau, nu ma pot pregati deocamdata cat timp Eliza are nevoie de mine in camera atunci cand isi face lectiile”, explica Adriana.
Adriana Iliescu profesoara
Apoi detaliaza de ce este atat de necesara prezenta ei. “Este un fel de atasament, poate de copil mic. Ea vrea sa lucreze singura, dar sa fiu si eu in camera. Se numeste pregnatie, in lumea biologica – puiul de rata zice mama la prima fiinta pe care o vede, nu conteaza daca-i gaina, spre exemplu. Uneori are o usoara piedica atunci cand da teste la clasa singura, pentru ca eu nu sunt acolo. Ea se descurca foarte bine daca sunt si eu intr-un colt al camerei, nu in alta parte”, spune ea zambind.
Eliza este inca mica, dar aceasta perioada va trece si Adriana isi face deja planuri pentru cand va trebuie sa faca pregatiri la romana. “Deja a inceput gramatica! Dintr-a cincea incep problemele, dar daca voi avea energia necesara, voi putea reveni la catedra”, adauga ea recunoscand faptul ca ii este dor sa predea. “Este ca si cand ti-e mare pofta sa mananci o prajitura, dar stii ca imediat faci o criza de diabet”, face ea o comparatie sugestiva. Drumul spre facultate este anevoios chiar si cu un taxi pentru ca Adriana are rau de masina. “Si fata are aceeasi problema, de aceea preferam sa luam tramvaiul, trenul”.
Fire puternica, Adriana a gasit un leac pentru a umple si acest gol, asa cum a facut si dupa divort. Nu mai sta la catedra in fata a zeci de studenti curiosi, ci acum este ea eleva intr-o banca de clasa a III-a. “Pentru mine toate aceste lucruri sunt foarte noi: Gazeta Matematica Junior – surpriza absoluta! Manualul cu portofoliu la fel! Nu sunt rupta de invatamant, nu sunt rupta de procesul de predare-invatare, doar sunt in alta zona. Asa ca foamea mea de scoala, situatia omului care invata in permanenta, emotia parintelui care trebuie sa treaca prin niste etape de invatare este satisfacuta. Eu nu raman cu un gol. Traiesc cu cea mai mare emotie faptul ca vine acum Cangurasul Matematician si apoi un concurs de logica si perspicace. Pe semestrul II ne asteapta Piticotii!”, spune ea in graba. Apoi isi aduce aminte cum a invatat-o pe Eliza sa numere, la varsta de 3 ani. “Le zicea pe toate, dar il sarea pe trei. Unu, doi… facea o pauza si apoi continua, patru, cinci”, povesteste Adriana cu drag.
“Este un proverb de la popoarele orientale, dar corect este cum il spun eu: cand Dumnezeu inchide o usa, deschide o fereastra. Este incorect sa spui ca deschide alta usa, ci este vorba despre altceva!”, declara ea deschis.
Adriana o lauda necontenit pe fiica ei, dar in acelasi timp ea recunoaste si rezultatele nesatisfacatoare. “Trebuie sa spunem si derapajele! La Piticotul de matematica a avut punctaj de trecere, dar nu foarte bun. Eu ca profesoara consider o nota foarte buna una ce este peste 8. La romana a luat peste 8, spre 9, dar nu si la matematica. I-am spus ca nu trebuie sa se descurajeze – Mama, ai luat punctaj bun, de promovabilitate, dar trebuie sa fii mai atenta!”, declara Adriana.
Cand termina temele pentru acasa, Eliza ii cere imediat parerea mamei sale. “M-a intrebat daca a facut bine. I-am zis: Mama, bine ai facut, dar ai scris foarte urat, ia mai scrie tu o data. Si i-am luat foaia, am rupt-o, i-am tras apoi linie pe margine”, povesteste ea. Acest atasament care o impiedica pe micuta Eliza sa se concentreze in lipsa mamei este unul reciproc. Adriana recunoaste ca nici ea nu poate sta fara copilul ei prea mult timp. Ochii i se umplu imediat de bucurie cand isi aduce aminte de surpriza pe care i-a facut-o fetita ei. “Azi dimineata, ce surpriza am avut cand am vazut pe frigider, prins cu un magnet, un biletel pe care scria: Mami te iubesc, sunt la lectii! Asa m-a impresionat!”.
In ciuda faptului ca este o mama singura, fara a avea la dispozitie venituri mari, Adriana a incercat sa-i ofere micutei Eliza momente de neuitat, atat la mare, cat si la munte. In prima ei vacanta de vara, Eliza a avut ocazia sa mearga prima data cu trenul si sa doarma intr-un hotel. Adriana a dorit sa marcheze iesirea temporara din invatamant printr-o excursie de cateva zile la Sinaia.
Pe langa faptul ca micuta vede locuri noi, Adriana isi doreste ca ea sa nu se simta complexata atunci cand este intrebata la scoala : “Unde v-ati petrecut vacanta?”. “I-am spus ca acum ai sa poti sa raspunzi, fara sa minti, ca ti-ai petrecut si tu o vacanta, cat de mica la munte!”, spune ea.
Adriana nu mai vazuse Valea Prahovei de 20 de ani, insa marturiseste ca a gasit-o neschimbata, cel putin la capitolul peisaje. Pentru Eliza a fost o experienta frumoasa, fiind pentru prima data la munte, inconjurata de creste si izvoare de apa. Singurul regret a fost ca nu a putut sa viziteze Castelul Peles si nici nu s-au putut plimba cu trenuletul de agrement, acesta fiind inchiriat in ziua respectiva.
In acelasi an, in 2011, Eliza a mai bifat o premiera: o vizita la mare, la Eforie. Au ales vacanta de toamna din octombrie, iar anul urmator, in mai, s-au dus la Mangalia. Micile excursii au fost primite cu entuziasm si de catre Adriana, care nu mai fusese la mare in ultimii 15 ani, din cauza tratamentului endocrin pe care-l facea pentru a ramane insarcinata. Ea nu s-a gandit nicio clipa ca va dura atat de multi ani pana sa-si implineasca visul de a deveni mama.
sursa: qbebe.ro
