Ce statiuni balneare ti se potrivesc in functie de problemele medicale

Statiunile balneare sunt indicate in functie de proprietatile apelor terapeutice si ale celorlalti factori naturali de cura. Apele sarate si namolurile sapropelice au proprietati antiinflamatorii, fiind recomandate persoanelor care sufera de boli reumatice, celor care au suferit fracturi sau alte traumatisme osteoarticulare. Apele iodurate activeaza circulatia periferica si scad tensiunea arteriala, fiind utile pacientilor cu boli cardiovasculare, varice.

Apele sulfuroase au efecte benefice asupra aparatului respirator, contribuind la regenerarea mucoasei respiratorii, motiv pentru care sunt indicate pacientilor cu sinuzita cronica, astm, bronsita cronica, tuberculoza. Apele carbogazoase (bogate in gaz carbonic natural) au proprietati vasodilatatoare, fiind utilizate in tratarea bolilor cardiovasculare, dar si in cazul celor care vor sa slabeasca sau al celor care vor sa scape de oboseala cronica si stres. Iata indicatiile pentru cele mai importante statiuni din tara noastra:

  • Eforie Nord, Techirghiol, Mangalia: boli reumatice, recuperare post traumatica (dupa fracturi sau alte traumatisme osteoarticulare), obezitate;
  • Baile Herculane, Baile Felix, Geoagiu, Moneasa, Amara: boli reumatice, obezitate, oboseala cronica, stres;
  • Slanic Moldova, Slanic Prahova, Govora: boli respiratorii;
  • Olanesti, Calimanesti, Caciulata, Sangeorz-Bai: boli digestive, boli hepato-renale;
  • Sinaia, Voineasa, Geoagiu, Soveja: boli ale sistemului nervos central, depresii, oboseala cronica, stres;
  • Covasna si statiunile din jur, TuSnad, Vatra Dornei: boli cardiovasculare (recuperare dupa infarct, accident vascular cerebral), oboseala cronica, stres, obezitate;
  • Sovata: boli ginecologice.

Contraindicatiile balneoterapiei: Balneoterapia nu este recomandata persoanelor care au alergie la una dintre substantele active ale apei termale, de exemplu iod, sulf. De asemenea, pacientii cu boli acute nu trebuie sa mearga in statiuni si nici cei cu fracturi neconsolidate. Balneoterapia ar putea sa faca mai mult rau decat bine pa­cientilor cu boli cronice grave (cancer, insuficienta cardiaca, insuficienta respiratorie, diabet insulino-depen­dent cu complicatii).

O contra­indicatie pentru curele balneare o reprezinta si bolile de piele contagioase (micoze, herpes, etc), dar si leziunile cutanate deschise (ulce­ratii, eczeme). Si gravidele in pri­mul si al treilea trimestru de sarcina ar trebui sa evite curele balneare.

 

Sursa: sanatate.bzi.ro