Calendar ortodox 2 septembrie 2021. Al doilea Sfânt sărbătorit în noul an bisericesc este Sfântul Mucenic Mamant.
Avea doar 15 ani când a fost supus la chinuri de nedescris pentru că nu a vrut să renunțe la credința sa în Mântuitorul Iisus Hristos.
Sfântul zilei în Calendarul Ortodox de joi, 2 septembrie
Viața Sfântului Mamant a fost greu încercată. El s-a născut în închisoare acolo unde amândoi părinții săi erau pentru că nu voiau să renunțe la credința în Hristos. Așa se face că tatăl lui a murit înainte ca el să se nască, iar mama lui a murit după ce l-a născut.
Un înger i s-a descoperit unei femei creștine pe nume Amina, și i-a poruncit să meargă la temniță și să-l ia pe Mamant.
Acesta nu a vorbit până la vârsta de cinci ani, iar când a împlinit această vârstă, primul cuvânt pe care l-a rostit a fost “Mama”. Astfel a primit numele Mamant.
Citește și: Rugăciunea zilei de joi. Tradiții și superstiții care se respectă joia
Cărțile bisericești mai spun că la vârsta de 15 ani, Mamant a ajuns în fața împăratului care i-a cerut să se lepede de credința în Hristos și pentru că a refuzat a fost supus la chinuri groaznice și ucis în cele din urmă.
Troparul Sfântului Mucenic Mamant
Glasul 4
Mucenicul Tău, Doamne, Mamant, întru nevoința sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; ca având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a și ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuiește sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Tot pe 2 septembrie, Biserica Ortodoxă îi cinstește pe următorii Sfinți: astăzi facem pomenirea: Sfinților și Drepților Eleazar și Fineas, preoți ai Vechiului Legământ,
Sfinților 3.628 de Mucenici din Nicomidia, a Sfântului Ierarh Ioan Postitorul, patriarhul Constantinopolului (582-595), a Sfântului Diomid și a Sfinților Mucenici Aitala și Amun.
Prima mare sărbătoare din noul an bisericesc este pe 8 septembrie, când credincioșii ortodocși cinstesc Nașterea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mică.