Silvia Dumitrescu suferă de ani buni de tiroidită Hashimoto, o afecţiune care s-a declanşat în organismul artistei imediat după decesul mamei sale bolnave de cancer la sân.
Silvia Dumitrescu avea o relație excelentă cu părinții ei, în special cu mama sa pe care o iubea extrem de mult.
În urma şocului emoțional, îndrăgita artistă a dezvoltat această afecțiune pe care a descoperit-o destul de târziu, după o mulțime de analize.
Silvia Dumitrescu nu are amintiri de la înmormântarea mamei
Artista a mărturisit că după moartea mamei a apelat la calmante și că nu își mai amintește nimic de la înmormântare.
„Când a murit mama mea, eu am stat numai pe calmante și toți mă luau de lângă ea și mă duceau în altă parte, să nu mi se facă rău. La înmormântare nici nu știu cum a fost. Eram acolo, dar nu îmi amintesc nimic. Îl întrebam pe fratele meu cine a fost. Printre alții, am aflat că au fost și Monica Anghel, Laura Stoica, Dana Bartzer și Dan Craimerman (Dana și Dan sunt nașii de botez ai lui Iulian)” – a declarat Silvia Dumitrescu , potrivit viva.ro.
Artista a explicat cum s-a îmbolnăvit dupa tragicul eveniment, ce simptome a avut și cum a descoperit într-un final boala.
„În urma pierderii mamei mele – a murit la 59 de ani, de cancer, când băiețelul meu avea 10 luni – am avut un șoc emoțional atât de puternic, încât m-am îmbolnăvit. Am fost la un doctor endocrinolog și am aflat că am noduli pe tiroidă și hipotiroidie. Iar după niște ani, când niciun tratament nu mă mai salva, am mers în Germania, la o doctoriță care mi-a dat diagnosticul de Tiroidită Autoimună Hashimoto. Am înțeles atunci că silueta mea va avea tot timpul de suferit, că voi avea o lipsă permanentă de anumite vitamine, că voi obosi mai ușor și că starea mea emoțională va avea de suferit (atacuri de panică, stare de agitație, nervozitate, palpitații)”, a spus îndrăgita artistă.
Șocul a fost atât de puternic în momentul în care mama Silviei Dumitrescu s-a stins din viată, deoarece relația dintre cele două era una extrem de strânsă și frumoasă.
„Relația cu iubita mea mamă a fost una foarte apropiată. Am fost un copil nebunatic rău… rebelă. Iar mama mea era exact opusul meu, un om blând și iubitor, foarte blajină, pașnică, nu se certa, nu țipa, mereu cu vorba bună și cu duhul blândeții. Părinții mei s-au iubit foarte mult și afecțiunea dintre ei precum și înțelegerea lor au fost motiv de echilibru și model pentru mine.
Tata era mereu vesel și pontos, sportiv din fire și cu simțul umorului dezvoltat. Eu am fost așa o combinație între ei. Până pe la 14 ani eram nedespărțită de tata, apoi, pe măsură ce am crescut, m-am atașat din ce în ce mai mult de mămica mea. Atunci când am născut, i-am dat telefon din spital, de la telefonul public, și am plâns cu hohote. I-am spus cât de mult o iubesc și o prețuiesc și cât de rău îmi pare că am supărat-o deseori, și că abia atunci, știind ce înseamnă nașterea și grija pe care o ai pentru copil, am apreciat ce înseamnă să fii mamă și ce a însemnat ea pentru mine. Câte nopți nu doarme o mamă pentru copilul ei, câte griji își face pentru cea mai mică răceală” , a mai declarat vedeta.
Ce este Tiroida Hashimoto, boala de care suferă Silvia Dumitrescu
Tiroidita Hashimoto este o afectiune în care sistemul imun atacă tiroida, glanda mica de la baza gâtului, situată sub “mărul lui Adam”.
Afecţiunea progreseaza lent, pe parcursul mai multor ani, şi determină deteriorarea cronică a tiroidei, dezvoltarea gușei (tiroida marită) şi insuficienţă tiroidiană graduală.