Andreea Bălan susține comunitatea gay și face mărturisiri interesante
„Prima dată când m-am întâlnit cu comunitatea gay a fost în 2007, când am fost chemată într-un club din București. Și pur și simplu, după foarte mulți ani – de pe vremea André, publicul cânta mai tare ca mine. Îmi cântau piesele vers cu vers. Și am fost profund impresionată.
Chiar în acel an am primit trofeul pentru piesa gay a anului, „Prinde-mă, aprinde-mă”. Am primit din nou încă un astfel de trofeu în 2011, pentru piesa „Trippin”. Deci, de-a lungul anilor, comunitatea gay m-a susținut foarte mult și au fost tot timpul alături de mine. Cred că în primul rând le-a plăcut muzica, dar au apreciat și show-urile mele. Pentru că-s pline de culoare și avem tot felul de lucruri outstanding „, a declarat Andreea Bălan pentru Vice.com.
Atunci când a fost întrebată cum ar reacționa dacă peste ani fetița ei i-ar spune că îi plac fetele, Andreea Bălan a fost sinceră.
„Chiar mi-a venit ideea asta în minte citind niște comentarii, am stat și m-am gândit. Eu nu mi-aș respinge copilul dacă mi-ar spune „Uite, o iubesc pe domnișoara” sau dacă aș avea un băiat, de exemplu, că-mi mai doresc un copil.
Din contră, aș fi alături de copilul meu necondiționat. M-am chinuit să am acest copil și mi l-am dorit din tot sufletul. Cum ar fi să o resping pentru că ea are niște sentimente pure și frumoase pentru altă fată?”, a spus Andreea pentru sursa citată. Recent, Andreea Bălan și-a botezat fetița, pe micuța Ella.
Andreea Georgiana Bălan (n. 23 iunie 1984, Ploiești[1]) este o cântăreață română de muzică pop și dance. A debutat în televiziune în anul 1994, în cadrul programului Ba Da, Ba Nu, urmând ca doi ani mai târziu să-și lanseze primul album, Amețiți de fum. A devenit cunoscută ca membră a duetului Andrè, în cadrul căruia a activat între anii 1998 și 2001 și a lansat 7 albume.
A influențat tinerele prin moda platformelor, denumite generic „șenile”, a codițelor, a fustelor mini și a sânilor evidențiați cu sutiene push-up. Formația a primit în 2002 patru discuri de platină și unul de aur pentru cele 1.500.000 de exemplare ale albumelor vândute.[2]
După destrămarea formației Andrè, lansează pe 23 iunie 2002 primul album solo, Te joci cu mine. De atunci a lansat încă 5 albume și 20 de videoclipuri. În 2007 participă la emisiunea Dansez pentru tine, unde se clasează pe locul
1. Alături de același partener, Petrișor Rudge, participă și la varianta internațională a emisiunii, care s-a desfășurat în Mexic, unde a terminat pe locul al doilea. Este printre cele mai bine vândute artiste din România din punctul de vedere al concertelor din 2008 până în prezent, fiind clasată în top 3 și este recunoscută ca având cele mai spectaculoase show-uri din România, îmbinând cu succes muzica și dansul, prezentând adevărate spectacole de revistă înfățișate în peste 10 schimbări de costume.
A colaborat, printre alții, cu Connect-R, Keo sau Puya.