Alocațiile vor fi majorate în România! Ce sume vor primi copiii și din ce dată

Vești bune pentru părinți și copii! Alocațiile vor crește în România, potrivit ultimului anunț făcut de Guvern! A fost anunțată data de la care aceștia vor primi mai mulți bani și de ce sumă vor beneficia în perioada următoare. Iată ce arată noile prevederi legale care au fost făcute publice.

Guvernul are vești bune pentru părinți
Alocațiile vor crește în România
După ce a anunțat majorarea salariului minim pe economie și faptul că pensionarii primesc mai mulți bani în curând, veștile bune vin și pentru copii. Alocațiile vor crește în perioada următoare, iar Guvernul a anunțat data de la care vor primi mai mulți bani, conform ultimelor prevederi legale. Majorarea se va face curând.

Alocațiile vor crește în România

Guvernul a majorat alocațiile ultima dată în luna februarie din anul 2023, iar acum se pare că acestea se vor majora, din nou. Spre deosebire de alte creșteri, acestea se vor face în funcție de vârsta pe care beneficiarii o au, astfel că sumele nu vor fi aceleași în cazul tuturor, așa cum s-ar fi așteptat toată lumea.

Mai exact, este vorba despre creșterea alocației în raport cu rata inflației din aceast moment. Acest lucru înseamnă că sumele pentru copii vor fi indexate o dată cu rata inflației anuale, începând cu 1 ianuarie 2024. Chiar dacă alocațiile ar trebui să crească din prima zi a anului 2024, această etapă ar putea să mai aibă de așteptat până în luna martie, când INS va transmite toate datele necesare.

”Începând cu drepturile aferente lunii ianuarie 2023, cuantumul alocației de stat pentru copii se indexează anual, din oficiu, cu rata medie anuală a inflației. Rata medie anuală a inflației este indicatorul definitiv cunoscut în anul curent pentru anul calendaristic anterior, comunicat de Institutul Național de Statistică”, scrie în ordonanța de urgență.

Pensionarii vor primi mai mulți bani în câteva zile

Guvernul a anunțat, de asemenea, și faptul că urmează ca pensionarii să primească mai mulți bani în octombrie. Este vorba despre ajutorul financiar de la începtul anului, când pensionarii au primit 50% din suma totală, respectiv 1.000 lei pentru persoanele care primesc o pensie de maxim 1.500 lei, 800 lei pentru cei care primesc o pensie de maxim 2.000 lei și 600 lei pentru cei care primesc o pensie de maxim 3.000 lei. Pensionarii urmează să primească restul de 50% din sumă în luna octombrie.

CITEȘTE ȘI...