Această Categorie De Pensionari Vor Primi Mai Mulți Bani De La 1 Septembrie. După Recalculare Pot Încasa Aproape Dublu

Daniel Baciu, șeful CNPP, a precizat ce categorie de pensionari vor primi mai mulți bani de la 1 septembrie, după recalculare. Creșterile pensiilor vor fi substanțiale, ajungând la 80-90% pentru unii.

Șeful Casei de Pensii a declarat la Antena 3 CNN că recalcularea pensiilor este aproape de finalizare. Deciziile de pensie vor fi tipărite și trimise în curând, iar toți pensionarii vor afla noile sume în această vară.

Categoria de pensionari care vor primi mai mulți bani de la 1 septembrie

Pensionarii cu stagii de cotizare lungi vor beneficia de cele mai mari creșteri ale pensiilor, urmând să primească aproape dublul sumei actuale.

„Acolo unde avem un stagiu de cotizare foarte mare, de peste 40 de ani, creșterile vor fi substanțiale, chiar și de peste 80-90%”, a transmis Daniel Baciu.

Referindu-se la speculațiile apărute, președintele Casei de Pensii a clarificat că procesul de recalculare a pensiilor se desfășoară conform programului stabilit. Beneficiarii vor primi pensiile majorate în luna septembrie.

Câți români o să beneficieze de această creștere

Peste 3 milioane de pensionari români vor beneficia de creșteri ale pensiilor în toamnă, conform modificărilor aduse recent legislației. Recalcularea nu va duce la scăderea pensiilor existente. Foarte importante vor fi punctele de stabilitate în procesul de recalculare

„Marea majoritate a pensionarilor vor primi măriri ale pensiilor în urma acestui proces de recalculare. Toți cei care au realizat stagii de cotizare mai mari de 25 de ani vor primi măriri care se vor concretiza în acele puncte de stabilitate, le prezintă foarte clar, sunt precizate în lege.

Deci avem un număr destul de mare, un număr foarte mare. Noi estimăm ca peste 70% dintre pensionari să primească măriri în urma acestui proces de recalculare”, a adăugat șeful Casei de Pensii.

Pentru a obține puncte de stabilitate, românii trebuie să lucreze cel puțin 25 de ani. Se acordă 0,5 puncte pentru fiecare an lucrat între 25 și 30 de ani, 0,75 puncte pentru cei care lucrează între 30 și 35 de ani, iar cei care au peste 35 de ani de experiență profesională primesc un punct pe an.

Când poți să retragi banii din Pilonul 2 de pensie

Avocatul Adrian Cuculis a vorbit despre modalitatea în care poți să retragi anumite sume de bani de la Pilonul 2 de pensii și în ce constă procesul de retragere și ce poți să faci dacă ești refuzat. Există niște reguli pe care toți românii trebuie să le cunoască.

Potrivit articolului 136 din Legea nr. 411/2004 sunt stabilește regulile privind retragerea pensiei private. Astfel, există mai multe excepții, ori situații speciale, în care poate fi solicitată retragerea.

Există trei situații în care poți retrage banii de la Pilonul 2 de pensii. Prima dintre ele o reprezintă pensionarea anticipată din cauza invalidității. Cea de a doua o reprezintă pierderea calității de participat la fondul de pensii de tip Pilon 2. Cea de a treia situație este cea în care activele personale nete sunt prea mici pentru a primi o pensie privată.

De curând, Daniel Baciu, șeful CNPP, a precizat ce categorie de pensionari vor primi mai mulți bani de la 1 septembrie.

CITEȘTE ȘI...