Planul Roșu de Intervenție a fost activat în Suceava, acolo unde două mașini, în care se aflau șapte persoane, s-au ciocnit violent.
Potrivit salvatorilor, patru persoane au rămas încarcerate și trei dintre ele au murit pe loc. Pentru a 4-a persoană se ducea o luptă contracronometru ca aceasta să fie salvată. Medicii au început, astfel, manevrele de resuscitare, din păcate fără succes.
Accident teribil în Suceava, cu 4 morți și mai mulți răniți
În total au murit 5 persoane, dintre care 1 copil de 4 ani. ”Două autoturisme s-au ciocnit, sâmbătă după-amiază, pe DN 2, în judeţul Suceava, în acestea aflându-se şapte persoane. Patru dintre victime, adulte, au fost încarcerate, trei din ele fiind declarate decedate. Pentru a patra se fac manevre de resuscitare.
Totodată, au fost răniţi doi copii, ei primind îngrijiri medicale”, au transmis reprezentanții ISU Suceava. Minorii sunt conștienți și li se acordă îngrijiri medicale. Cumplitul accident s-a produs pe DN2 în localitatea Grăniceni.
Conform ISU Suceava, la fața locului au fost trimise două echipaje de descarcerare, precum și două ambulanțe SMURD și patru ambulanțe SAJ. România rămâne țara unde la fiecare 24 de ore își pierd viața 4 oameni.
În urmă cu o zi, forțele de ordine interveneau la un accident în localitatea Racoviță pe DN7, în Sibiu. Aici, un tânăr în vârstă de 18 ani a pierdut controlul autoturismului pe care-l conducea și s-a izbit frontal de un cap de pod, după care s-a oprit în gardul unei case.
În România mor la fiecare 24 de ore câte 4 persoane
Un pasager de 19 ani care se afla în acest autoturism a ajuns în stare gravă la spital. ”Șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a fost negativ, ceea ce exclude consumul de alcool ca factor al accidentului”, au transmis autoritățile.
Titi Aur, fostul mare pilot de raliuri, a tras un semnal de alarmă și a explicat de ce în țara noastră mor câte 4 sau chiar 5 oameni la fiecare 24 de ore. De vină nu ar fi doar șoferii, ci și autoritățile, care nu iau nicio măsură pentru a schimba situația.
”În România, mor 4 – 5 persoane, iar, conform noilor criterii medicale, avem 10 răniţi grav şi 70 – 80 răniţi uşor în accidente rutiere, în fiecare zi! În ultimii ani, am fost solicitat în mai multe rânduri sau am provocat discuţii cu autorităţile pentru a veni cu propuneri/soluţii pe acest subiect.
Am prezentat mai multe proiecte, dar, din păcate, nu s-a făcut nimic. Există soluţii, doar că autorităţile sunt inexistente din acest punct de vedere”, explica Titi Aur într-un comunicat transmis pe 22 aprilie, de către Academia Titi Aur.